Acasă Arhiva Oscar Wilde și celebrele sale citate

Oscar Wilde și celebrele sale citate

0
Oscar Wilde și celebrele sale citate
Oscar Wilde și celebrele sale citate

Născut pe 16 octombrie 1854 (o balanță de succes aș putea spune), cunoscut pentru celebra sa lucrare ”Portretul lui Dorian Grey”, Oscar Wilde poate fi considerat unul dintre scriitorii care au influențat literatura secolului XIX,  iar operele lui s-au centrat în jurul esteticii, tot ceea ce a creat el, de la proză, la versuri, a reprezentat arta în cea mai frumoasă perspectivă pe care a reușit el s-o aducă la viață. Totul s-a terminat însă în momentul în care acesta a fost închis, arta lui schimbându-se în tristețe, ofilindu-se odată cu el.

Că tot vorbeam despre citate (nu vorbeam despre citate), aici sunt câteva prin care se poate caracteriza Wilde (mi-am permis să fac și comentarii asupra citatelor, că doar lucrez profesionist aici).

Oscar Wilde și celebrele sale citate

„Experiența este doar numele pe care îl punem greșelilor noastre.” ( ”Am vrut să-mi tund puțin vărfurile, chiar nu aveam de gând să dispară 15 cm din tot părul meu și să regret pentru un an întreg până va crește”).

„Unii oameni provoacă fericire oriunde se duc;  alții oricând pleacă.” (La fel ca băiatul care aduce pizza și poștașul care aduce facturile).

„Majoritatea oamenilor sunt alți oameni. Gândurile lor sunt opiniile altora, viețile lor un joc de mimă, pasiunile lor niște referințe.” (Citatul acesta este chiar foarte bun de reflecție, deoarece noi ne formăm prin lucruri cu care interacționăm intenționat sau nu, deci suntem o copie a unei copii a altei copii, dar amestecați, cu câte un strop de originalitate).

„Păstrează iubire în inima ta. O viață fără iubire este ca o grădină neatinsă de soare unde florile sunt moarte.” (Nu uitați de pesticide și pisici, sunt foarte  multe gâze drăguțe care de fapt ne distrug florile, nu vă lăsați păcăliți de aparențe.)

„Visătorul este cel care își găsește calea prin lumina lunii, iar pedeapsa lui este de a vedea apusul înainte de restul lumii.” (Adică folosiți becuri economice, sunt mai durabile, iar lumina lor este destul de apropiată cu cea a lunii).

Oscar Wilde și-a găsit un loc de cinste în istoria literaturii
Oscar Wilde și-a găsit un loc de cinste în istoria literaturii

„Dacă o lucrare de artă este bogată, plină de viață și completă, cei care au instincte artistice îi vor vedea frumusețea, iar cei ale căror etici i se aplică, mai mult decât aspectul, îi vor vedea mesajul transmis. Va umple turma de teroare, iar cei păcătoși își vor vedea în ea propria rușine.” (Un îndemn destul de subtil să ne ducem la școală, să ne facem temele, și să asortăm întotdeauna vinul cu brânza potrivită).

„Dacă nu durează pre mult, te voi aștepta toată viața.” (Ca fetele care se duc împreună la baie, ca soții care își așteaptă cuminți soțiile în fața magazinelor, ca friptura pe care am pus-o în cuptor).

„Succesul este o știință, dacă ai condițiile necesare, obții rezultate.” (Întotdeauna e bine să ai o bucătărie curată în caz că ți se face foame).

„Nu este nicio metodă mai bună de a iubi natura decât prin a înțelege arta.” (Pisicile sunt extraordinare).

„Consistența este ultimul refugiu al neimaginabilului.” (Nu puneți prea multă făină în prăjituri, căci vor avea un miros pregnant de făină și veți avea impresia că mâncați…făină).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.