Acasă Arhiva TOP 10 cele mai vândute cărți din istorie

TOP 10 cele mai vândute cărți din istorie

0
TOP 10 cele mai vândute cărți din istorie
TOP 10 cele mai vândute cărți din istorie

Toți avem câte un top personal în legătură cu cărțile preferate, în funcție de ce impact au avut asupra noastră, cât de tare ne-au impresionat sau șocat, sau dacă ne-a obligat un prieten s le citim, pentru că ”merită, frate, te-am dezamăgit eu vreodată?”.

Probabil așa s-a alcătuit și aceste top, desigur, cu date concrete, însă până la urmă, nu așa am dat de ele? Dacă o carte nu pare să aibă un impact asupra altora, înseamnă că nu își va face cunoscută povestea. Deci, acestea sunt cele mai cumpărate cărți din istorie:

TOP 10 cele mai vândute cărți din istorie

Cartea „Don Quijote”, scrisă de Miguel de Cervantes, a fost vândută în peste 500 de milioane de exemplare
Cartea „Don Quijote”, scrisă de Miguel de Cervantes, a fost vândută în peste 500 de milioane de exemplare

  1. ”Don Quijote” de Miguel de Cervantes, scrisă între 1605 și 1615 în spaniolă, aceasta a reușit să vândă până în ziua de astăzi aproximativ 500 de milioane de exemplare. Genul: istoric.
  2. ”Călătoria pelegrinului” de John Bunyan, în engleză, în 1678, cu vânzări de aproximativ 250 de milioane de exemplare. Genul: fantezie alegorică.
  3. ”Lordul Inelelor” de J. R. R. Tolkein, scrisă în 1678, cu 250 de milioane de exemplare vândute, are una din cele mai celebre și apreciate ecranizări care trebuite văzute într-o viață. Genul: fantezie.
  4. ”Alchimistul” de Paulo Coelho, scrisă original în portugheză și scrisă în 1988, a reușit să fie vândută de aproximativ 150 de milioane de ori. Genul: fantezie.
  5. ”Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupery, originalul în franceză scris în 1943, această carte pentru copii a ajuns să fie citită și de către adulți, având o perspectivă de viață asupra iubirii care a rămas și astăzi o lecție pentru toți, s-a vândut de 140 de milioane de ori. Genul: fantezie (dar cu imagini pentru copii).
  6. ”Aventurile fraților Grimm” de Jacob și Wilhem Grimm, originară din germană, încă o carte destinată copiilor, inspirată din folclor, a vândut aproximativ 135 de milioane de exemplare. Genul: folclor.
  7. ”Harry Potter și piatra filosofală” de J. K. Rowling, scrisă în engleză, în 1997, fiind de asemenea una dintre cele mai apreciate cărți cu ecranizări spectaculoase, de văzut într-o viață, s-a vândut de 120 de milioane de ori. Genul: fantezie.
  8. ”Hobbitul”, încă o carte scrisă de J. R. R. Tolkein, în 1937, a fost vândută în aproximativ 100 de milioane de exemplare. Genul: fantezie.
  9. ”10 negri mititei” de Agatha Christie, a cucerit din 1939 până azi prin stilul misterios, iar crima celebră a fost vândută de 100 de milioane de ori. Genul: mister.
  10. ”Visul din pavilionul roșu” de Cao Xueqin, scris în chineză în 1971, cu 100 de milioane de exemplare vândute. Genul: saga/familie


Din câte se poate vedea, cel mai apreciat a fost (și încă este) fantasticul, poveștile care ne transpun în alte lumi, mult mai diferite față de lumea noastră, poate așa se și explică temperamentul unora dintre noi, eternii visători…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.