“P.S. te iubesc”, o carte care se afla in biblioteca mea de ceva vreme, dar pe care abia acum am reusit sa o citesc. Nu stiu daca sunt eu prea sensibila, dar am plans de la prima pagina pana la ultima, de parca eu insami as fi trait povestea. Nu-mi pot imagina cat de greu trebuie sa fie sa pierzi o persoana draga. Sa stiti, insa, ca este si foarte amuzanta. Nu ma luati in seama cand spun ca am bazait, m-am si amuzat, pe cuvant.
Sunt persoane care cauta o viata intreaga sufletul-pereche, iar altele il gasesc, dar il pierd cand se asteapta mai putin. Asa cum s-a intamplat in cazul lui Holly si al lui Gerry, personajele din aceasta carte, a caror dragoste exista chiar si dupa moartea unuia dintre ei. Prea multa durere si prea multa suferinta. Foarte trist este faptul ca asta se intampla si in viata de zi cu zi. Nu stii niciodata ce-ti rezerva ziua de maine.
Dar cel mai trist pentru mine este… ei bine, nu stiu daca eu am iubit vreodata cu adevarat. Nu mi s-a intamplat pana acum sa iubesc intr-atat incat sa nu mai pot trai fara cel de langa mine, sa vreau sa mor dupa despartirea de el, sa nu-mi pot continua viata. Cu toatea astea, ma implic in relatie. Cateva sclipiri de moment ma ajuta sa gandesc pe mai departe, sa….. Oare ce e “iubirea”?
PS: Recomand si filmul, bineinteles :).
„Nu mi s-a intamplat pana acum sa iubesc intr-atat incat sa nu mai pot trai fara cel de langa mine, sa vreau sa mor dupa despartirea de el, sa nu-mi pot continua viata.”
Poate esti doar mai practica (nu intr-un sens rau) cu sentimentele tale. Acum, eu zic ca e mai bine asa, atata vreme cat iubesti cu adevarat persoana. Eu sunt de parere ca in viata putini din noi raman intradevar cu un suflet pereche (fie asa cum nu ne-am imaginat ca ar putea fi al ptr noi. fie ca e asa cu ne-am imaginat – si mai putini si astia). Restul ori il pierdem, ori trecem peste/pe langa el fara sa ne dam seama, ori nici macar nu dam de el (care poate sa fie la fel cu nu ne dam seama, de inainte :P)
Avem senzatia asta din filme ca trebuie sa iubim pana la moarte si suferinta ca altfel parca nu e bine. E mai bine sa iubesti cu adevarat, sa tii cu adevarat la persoana aceea dar sa poti la un moment dat, daca doamne fereste, sa mergi mai departe. Da, eu cred ca se poate combinatia asta. Nu ajuta pe nimeni sa mori acolo dupa ce s-a intamplat ce s-a intamplat. Nu am citit cartea dar am vazut filmul (ma rog spre final), iar la sfarsit e aceeasi chestie ce o zic si aici, tipa trebuia sa mearga mai departe.
tu ai iubit pana acum, John? 🙂
PS: cum te cheama? 🙂
PPS: John e tare simpatic, nu cred ca e diferit de cel din realitate
am fost indragostit, am si iubit, dar nu am iubit sa nu mai pot sa gandesc. oricum uneori sincer nici nu mai stiu exact ce si cum, as vrea sa ma pliez pe o definitie a lor asa cum e inteleasa, cred, de majoritatea, dar nu stiu daca ma pliez pe ea/ele sau nu. am o anumita intensitate in mine cand ma gadesc la cineva (sau la ideea de a fi cu cineva in general), ca ma face uneori nici sa nu ma mai ridic din pat ptr cateva ore. stau ca o leguma in pat si ma gandesc :))
PS: nu pot sa-mi spun numele real cand sunt pe net cu numele asta (JC). tocmai ptr ca poate citi oricine. dar cred ca vrei sa stii cumva si se pare ca nu te pot lasa asa memultumita 😛 asa ca pune mana pe un calendar ortodox, cauta 15 oct, sunt 3 nume acolo. indiciu: cipru. ehh se pare ca o sa stie si altii ce nume real am dar nu o le fac munca usoara :)))
PPS: e diferit de John, cum nu se poate de diferit. dar John suna bine in engleza 😛
misto raspuns, mi-a placut :)))
….dar cand am zis ca nu cred ca e diferit de cel real, m-am referit de fapt la persoana, caracter…cred ca ce scrii tu pe blog, ei bine, reprezinta exact trairile, gandirile tale 🙂
ai un nume frumos, dar acum curiozitatea mea e alta: de cine te feresti?!
nu ma fersc de cineva anume. imi place sa fiu privat cu date despre mine (si cu poze de asemenea)
dar ca o chestie sa intelegi cum poate sa mearga netul sa-ti zic o faza. mi-am facut vara trecuta cont de fb cu numele meu real, voiam sa iau legatura cu cineva si numai acolo puteam sa o fac, si a doua zi daca nu ma insel m-am trezit ca un fost coleg de liceu mi-a dat request, peste vreo 2 zile si o fata a unor prieteni de familie. asa in conditiile in care nu am zis la nimeni ca-mi fac. asa ca e mai bine sa fiu prevazator si sa nu ajunga nimeni care ma stie in realitate sa imi citeasca blogul. contul de fb acela l-am sters ptr ca nu am primit raspuns de la pers respectiva.
Am trait si eu o poveste asemanatoare…, am iubit pe cineva incat credeam ca viata sa sfarsit fara el…, dar intr-un final am reusit sa-mi revin si sa merg mai departe…, dar de atunci viata mea sa schimbat total ( nu am mai avut aceleeasi sentimente fata de cineva, eream mai indiferenta nepasatoare cu pers de langa mine…) , pana am intalnit din nou persoana care sa i mi incalzeasca din nou sufletul…, deci in concluzie se poate trai fara persoana care ai iubito atat de mult…;)