Am ieșit la plimbare pe faleza din Constanța mai mult pentru a revedea Cazinoul. Am zis și eu vorbele pe care le spune orice turist când vede acest mare monument istoric, ce rămâne și azi punctul de atracție al zonei: “Ce păcat!”. Ce păcat că tot ce vezi este doar o ruină! Ce păcat că ce s-a construit pe vremea Regelui Carol I (între 1904-1910) a ajuns într-o stare atât de degradantă! Nu știu ce mama naibii păzea “regele distracției” în perioada în care era primar. A, ba știu! Se juca de-a sultanul. Sau ce altă vestimentație mai încerca el pe atunci.

Te cam doare sufletul când vezi asta, știi? E o bucățică de istorie din minunata noastră țară (iar “minunată” nu folosesc niciodată în mod ironic când vorbesc/scriu de România).

De departe, Cazinoul denotă respect și eleganță. Ce frumusețe a putut crea arhitectul Daniel Renard în 1910, când a venit cu proiectul de design în stil Art Nouveau, arhitect născut în Neamț și cu studii la Paris (mamă româncă și tată elvețian)! Tot el a proiectat și actualul Acvariu din fața Cazinoului. Și tot el a “gândit” și Palatul Regal, una dintre reședințele Regelui Carol I, prima reședință de altfel de la Marea Neagră.

Când te apropii, îl vezi scorojit, aproape deformat. Intenții de renovare au tot fost de-a lungul timpului. În 2007, primăria a concesionat clădirea, pe 49 de ani, firmei Queen Investments (recunoscută în lume pentru cazinourile de lux), care a renunțat la proiect în momentul în care a făcut calculele și a realizat cât de costisitoare ar fi renovarea. După care, în 2013, tot pe principiul “vorbă lungă”, a preluat Ministrul Turismului din vremea respectivă, Elena Udrea. Era vorba de zece milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene. Cum spuneam, totul a rămas la stadiul de intenție. Ideile de renovare s-au risipit, ducându-se ca valul. Încă se așteaptă acel “cineva”, cu bani și energie.

Cazinoul este în continuare frumos. O frumusețe stranie, aș spune, uimitoare, încă privit cu admirație de turiști și cu plictis de către localnici. Am stat pe scări câteva minute și am încercat să aud clinchetul fiselor de la masa de joc a ruletei, mi-am imaginat cum străluceau doamnele la masa de black jack sub lumina lampadarelor sau cum dealerii mângâiau cărțile la jocul de poker. Iar apoi cum jucătorii, oamenii bogați ai acelei epoci, se aruncau în apele întunecate ale mării, îndurerați de pierderile uriașe. Totodată, mi-am imaginat dramele care se consumau cu nesaț în incinta Cazinoului de odinioară. Poveștile din sala de spectacole. Ar putea fi considerat un loc chiar blestemat, dacă ne gândim la toate astea. Dar nu e cazul. Eu mă duc cu mintea în trecut, din când în când, pentru a… nici nu știu, pentru a rescrie, poate, istoria în modul meu :).

Imaginile de mai jos au fost făcute în timp ce am… “vandalizat” Cazinoul. Ei, nu e chiar așa cum pare :). Adică doar am sărit gardul, am luat-o tiptil prin spatele Cazinoului, am văzut un geam spart și am intrat. N-am avut eșarfă să-mi pun la nas, din păcate. Mi-a rămas duhoarea aia în nări ceva timp după (șobolani uscați, păsări din care au rămas doar penele, rahați și găinați). Dar m-am bucurat tare mult că am făcut asta. Era ușor creepy, mai ales când vezi că totul stă să pice (vorba vine, construcția este încă solidă). Am încercat să văd și sala de spectacole, însă ușa era blocată. M-am urcat pe o piatră pe care am zărit-o lângă ușă și astfel am putut să văd puțin din ceea ce era odată (am făcut o poză prin geamul murdar). Și am avut și un complice, desigur. Pentru că voiam să văd sala cazinoului în care se țineau jocurile de noroc, iar ușa era blocată, am dat rapid un telefon. Din păcate, ușa era țintuită în cuie pe partea cealaltă, așa că am lăsat-o baltă. Plus că se plimba și un paznic prin fața Cazinoului. Riscasem deja destul :).

PS: Documentarea mea nu a fost tocmai una minuțioasă, dacă am greșit ceva în acest articol sau dacă aveți de adăugat la informațiile scrise de mine, nu ezitați să o faceți :).

DISTRIBUIȚI
Roxana B
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ