Acasă Descopera Lectia de gramatica Lecția de gramatică: “v-o dau” sau “vi-o dau”?

Lecția de gramatică: “v-o dau” sau “vi-o dau”?

0
Lecția de gramatică: “v-o dau” sau “vi-o dau”?

Am spus în Decalogul gramaticii limbii române (AICI), acum ceva timp, că voi scrie un articol separat despre acest subiect. Și a venit timpul. Nu știu dacă ajută la ceva, din păcate. Sunt persoane care citesc articolele astea. Deși le citesc, o dată la un anumit timp mă întreabă cum se scrie corect “să fii”, cu un “i” sau cu doi, deși am scris deja despre asta. Mama lor de i-uri. Și răspund, că nu mi-e greu. Dar ție ți-e greu să citești de cinci ori ca să pricepi cum și de unde vine așa? Ca să-ți rămână în minte o dată pentru totdeauna?

 Buton bun Roxana Branisteanu YouTube

De fapt, știi ceva? Nici măcar nu trebuie să cunoști regula. Poți reține din exemplele pe care ți le ofer. Sau uite, poți să nici nu mă citești pe mine. Eu nu sunt expertă în domeniu. Nu am fost niciodată profă de română. Doar m-a pasionat foarte mult gramatica. Pune mâna pe carte, dragă! Și eu învăț din alte grupuri de limba română, din DOOM, din dex. O clipă nu mă opresc din învățat :).

Cum e corect?

Vi-o prezint pe fata mea.
Sau: V-o prezint pe fata mea.

Haideți să le luăm puțin pe rând, cu începutul :).

Avem formele: ne, ni ; vă, vi; le, li

Primele forme (ne, vă, le) sunt relativ simplu de folosit, pentru că nu avem alt pronume în context.

ce ne recomandă pe noi…
le dăruiești flori
vă spun vouă

La fel de simplu este și în ceea ce privește forma a doua (ni, vi, le), chiar dacă apare un al doilea pronume neaccentuat, în Acuzativ.

ni le recomandă
vi se spune

Vi-l recomand (pe el, -l)
Vi-i recomand (pe ei, -i)
Vi le recomand (pe ele, pe cărți)

Situația se complică ușor când al doilea pronume neaccentuat este “o”. Aici vom avea formele: ne-, v-, le-.

Ne-o spui
V-o recomand
Le-o dau

Aș fi vrut să vă spun că regula aceasta este atunci când după pronume avem vocală. Însă nu este așa. Eventual, când avem vocala “o” sau “a” vom folosit întotdeauna “v-“ (adică exemplul de mai sus “v-o dau” sau exemplul acesta: “v-aștept”).

Însă avem o formă în care apare vocala “e”, iar aici forma “vi” rămâne neschimbată.

-Nu vi-e rușine? (Nu vă e rușine?) Dar e lesne de înțeles că nu poți spune/scrie “v-e” în loc de “vi-e”. Nu? 🙂

Articolul precedent Inteligența bate frumusețea. Cam întotdeauna
Articolul următor Pe meleaguri românești: Cazinoul din Constanța
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!