Acasă Descopera Cultura generala Gramatica limbii române. DECALOG.

Gramatica limbii române. DECALOG.

8
Gramatica limbii române. DECALOG.

Eu, Roxana B, îmi iau angajamentul, cu mâna pe Cartea Sfântă dacă e nevoie, că am să respect, toată viața mea, aceste 10 porunci. Dacă cele de mai jos se vor schimba, de-a lungul anilor, promit să învăț noile norme ale gramaticii, oricât de haotice mi s-ar părea pentru început. Așa să-mi ajute Dumnezeu! 🙂

1. Am să scriu întotdeauna cu doi „i” substantivele articulate: bărbaţii, copacii, roşii, cretinii, agramaţii, boii, porcii etc, atunci când doresc să articulez (am să scriu, curând, un articol cu exemple în care nu se adaugă „i”).

2. Am să scriu întotdeauna cu doi „e” aceste două cuvinte: „creează” şi „agreează”, iar la infinitiv cu un singur „e”: a crea, a agrea.

3. Cuvintele „înșală” și „așază”, pe care le-am căutat ani la rând în DEX, din cauza faptului că uitam mereu cum se scriu, vor rămâne, pentru totdeauna, cu acel „a” în mijloc. Singurul cuvânt care se scrie cu „ea” este „greșeală”.

4. Am să scriu întotdeauna corect orice înjurătură mi-ar veni pe moment. Nu o să-mi scape un „fir-ar al naibii” sau un „chișa-m-aș în freza ta” scrise altfel decât așa cum am făcut-o acum (mai multe – AICI).

5. Pluralul femininului „dragă” va fi întotdeauna „dragile”, și nu „dragele”. Este o observație care mi s-a făcut și mie. Și mi-a fost tare jenă. Se presupune că, dacă dau lecții de gramatică, nu am dreptul să greșesc. Doar se presupune. Cine-i acela făr’ de păcate, să ia piatra și s-arunce-ntr-un gard.

6. Nu am să scriu niciodată „vi-o” în loc de „v-o”. Am să scriu un articol pe acest subiect, ştiu că este necesar. Dar acum, pe scurt, se spune şi se scrie „vi” doar în cazul în care este însoţit de un alt pronume (care începe cu o consoană) + verb. În rest, „v-„.

Ex: vi-l recomand, v-o ofer, vi-i dau.

7. Nu am să pun niciodată un „i” în plus verbelor aflate la infinitiv.

-a roși, a prosti, a citi, a întregi, a (se) lovi etc. Știu că regula aceasta nu se aplică și celor patru verbe care sunt o excepție și vor rămâne astfel: a înmii, a (se) sfii, a pustii și a prii. Este logic, de altfel, și nu are cum să le încurce cineva vreodată. Încearcă să scrii vreunul dintre acestea cu un singur „i”. Ai să vezi.

Am să pun, însă, doi „i” verbelor care o cer. AICI – mai multe detalii.

8. „Ai noștri” și „ai voștri” dragi părinți și bunici poate că nu au avut posibilitatea să cunoască aceste lucruri. Nu îi judecaţi, nu îi condamnaţi. Nici nu aveţi obligaţia să faceţi gramatică acum cu ei. Important e ca voi să ştiţi să folosiţi corect cuvintele în orice situaţie. Eu asta încerc să fac, de aceea şi acest „decalog”.

De asemenea, şi cuvintele „albaştri”, „negri”, mândri”, „miniştri” etc se scriu tot cu un singur „i”. Sigur, în funcţie de situaţii. Căci poate vreau să spun „Negrii ochi din cauza cărora nu mai pot dormi” sau „Membrii comisiei” (aici e mai mult de povestit, am să revin cu un  articol când voi prinde puţin timp).

9. Voi folosi întotdeauna virgula înainte de:

,şi

,ci

,dar

,iar

Mă voi duce AICI pentru mai multe explicaţii, în caz că uit :):

10. NU am să pun niciodată virgula între subiect şi predicat. Oricât de lungă ar părea fraza, trebuie să ştiu care este subiect şi care este predicat, astfel încât să nu distrug totul din cauza unei amărâte de virgule care nu-şi are locul. AICI am adus mai multe explicaţii.

…Şi, desigur, am să încerc să respect oricare alte zece reguli ale limbii române. Nu-mi va ieşi de fiecare dată, însă am să învăţ din fiecare greşeală pe care o voi conştientiza :).

Articolul precedent De ce să mănânci banane înainte de culcare?
Articolul următor INTERVIU | Monica Leon: „Nu-ţi fie teamă să accepţi provocările”
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

8 COMENTARII

  1. Super articol! Chiar ne-ar prinde bine atat noua, cei trecuti de „prima tinerete”, cat si copiilor nostri(cu un singur „i”). Avand in vedere ca am plecat din Romania de multi ani, copiii nostri, care acum sunt adulti si ei, n-au mai prins orele de gramatica ce se faceau in clasa a VI-a. Am incercat sa-i invatam sa scrie corect, insa e mai greu, acum, cand, poate si noi parintii am mai uitat cate ceva. Multumim, e un ajutor binevenit, si cand mai e si putin umor …e si mai bine primit! Toate cele bune!

    • Ma bucur ca sunteti pe-aici si va invit sa urmariti si celelalte articole din “Meniu”, la categoria “Descopera”, subcategoria “Lectia de gramatica” :).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!