Cu ce să încep articolul acesta? Cu începutul, nu? 🙂 Adică de la prima oră, când am plecat din București. Îmi plac drumețiile acestea pe nepusă masă. Ieri, la ora asta, nu știam decât că azi vreau să mă odihnesc, să scriu testul de cultură generală pentru mâine (va fi cu întrebări din geografie, că tot am fost azi la plimbare prin țară). Însă aseară, pe când beam o Sangria și spuneam povești cu o dragă persoană devenită prietenă într-un timp destul de scurt, am auzit-o spunând că azi pleacă la Bușteni cu verișorii ei și încă o prietenă. Și așa am plecat eu azi la șase dimineața spre Munții Bucegi. 

Pentru că am ajuns la o oră decentă, ne-am băut cafeaua la Palatul Cantacuzino, aflat într-un parc superb, cu gazon bine întreținut, flori multe și colorate, o bisericuță de unde se auzea încetișor slujba, tiroliane și alte activitați, precum și o fântână arteziană poziționată în dreptul munților. Nu am vizitat palatul, deoarece prietena mea mi-a spus că a făcut ea deja asta, însă nu a meritat timpul petrecut acolo. Se pare că nu există nimic interesant de văzut înăuntru, pentru că nu mai e nimic din mobilierul original și toate picturile au fost distruse imediat după Al Doilea Război Mondial. 

Am pus harta și am luat-o la pas către binecunoscuta cascadă Urlătoarea, urmărind marcajul de pe copaci punctat cu roșu. N-am fost echipată de hiking, deși știam care era planul, dar m-am gândit că este un traseu cu dificultate mică și că nu voi întâmpina probleme. Însă a fost ceva umeazală prin pădure, în apropierea cascadei, iar câțiva turiști au și alunecat. În rest, un peisaj de vis, cu arbori magnifici și văi cu pârâiașe minunate.

De ce i se spune Cascada Urlătoare?

E chiar pe bune “urlătoare”. Cu cât înaintam, cu atât se auzea mai tare apa ce curgea cu putere, “urlând” parcă de-a dreptul printre stânci. Are o înalțime de 15 metri și se află la o altitudine de 1.100 de metri, deasupra Poienii Ţapului, la poalele Jepilor. Haideți să vă spun, pe scurt, legenda. În rest, am să las pozele să vorbească despre drumeția făcută (poze cu care iar am dat greș, pentru că toate sunt făcute cu telefonul, iar site-ul meu acceptă doar poze la rezoluție mare; acestea sunt încețoșate 😏). O tânără frumoasă păstoriță își păștea turma de oi, pe când apar doi frați ciobănei, care se îndrăgostesc, în tăcere, de ea, fără a-și mărturisi unul celuilalt iubirea. “Într-o zi neguroasă, ciobanii, fără să se vadă unul pe celălalt, au întins brațele spre ciobăniță. Aceasta, înspăimântată de apariția ciobanilor a scos un țipăt deznădăjduit și s-a aruncat în gol de pe stânci, prefăcându-se in cascada de argint care cade infinit, plângându-și parcă tinerețea.”. Acestea sunt scrise pe un panou informativ din dreptul cascadei. 

Recomand cu tot dragul drumețiile în România. Sunt pe drum acum, cu febră la picioare și abdomen, dar încărcată pozitiv și pregătită de o nouă săptămână 😊. 

 

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Ai făcut febră de la doar atât? Pai traseul este unul foarte usor si eu care voiam sa-ti recomand traseul jepilor mici. . Un traseu oe care intentionez sa-l fac pe viitor, e un traseu destul de dificil dar am inteles ca este superb din toate punctele de vedere.
    Si da, avem o țară atât de minunată si merita explorat fiecare colț al ei.
    Ps: Felicitări pentru blog, e prima data cand iti scriu dar te citesc deseori cu mare drag. Mult succes pe viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ