Publicată în 1981, cartea – care este de fapt doar  o nuvelă – ”Cronica unei morți anunțate” este una din puținele opere ale lui Marquez cu o poveste relativ scurtă, însă acest aspect nu a schimbat cu nimic impactul pe care autorul îl are atunci când intră în teritoriul realismului fantastic.

Titlu: Cronica unei morți anunțate

Autor: Gabriel Garcia Marquez

Gen: Crimă, thriller

Pe scurt, Santiago Nasar este ultimul care află de moartea sa iminentă, deși tot orașul luase această amenințare ca pe o glumă din partea celor care aveau să-l omoare; iar în urma acestei nepăsări, personajul nostru este ucis într-un mod barbar (spoiler) fără a-și afla cu adevărat motivul pentru care este condamnat la o asemenea soartă.

Însă desfășurarea evenimentelor este cu mult mai complicată; iar tragedia tinde spre a se transforma într-o comedie tragică tipică lui Marquez, ceea ce face povestea și mai captivantă, deoarece specificul acestei povești este mulțimea de obiceiuri stricte ale fiecărui personaj, aproape absurde, precum ”Fiul meu nu ieșea niciodată pe poarta din spate îmbrăcat în haine de sărbătoare” (referitor la Santiago Nasar); obiceiuri care, odată distruse, aduc cu ele doar suferință și, până la urmă, moarte. Oamenii sunt obișnuiți cu o anumită rânduială a lucrurilor, ceea ce Marquez face cu personajele sale mai tot timpul.

Cel mai pregnant sentiment al poveștii este confuzia. Deși nimeni nu știe nimic – de ce ar trebui să moară acest personaj, sau cum se va întâmpla – toți sunt înștiințați chiar de cei care îl vor tăia ”ca pe un porc” de intențiile lor, oprindu-se cu fiecare ocazie undeva pentru a trage de timp, deoarece nu erau atât de siguri pe ei, deși aveau un motiv care nu avea nici o urmă de adevăr, însă pentru asta sunt făcute dramele până la urmă.

Numeroasele perspective din care este prezentat evenimentul face lucrurile și mai confuze, deoarece fiecare are o anumită viziune asupra a ceea ce s-a întâmplat, sau au văzut lucruri diferite, influențate de părerea (rea sau bună) pe care o aveau despre Santiago.

Seamănă cu o dramă cotidiană, însă are farmecul pe care doar acest autor este capabil să-i ofere; acela de a prezenta și cele mai simple concepte într-o carte întreagă, până la urmă, povestea pare destul de simplă, însă te atrage foarte ușor prin specificul absurdului.

DISTRIBUIȚI
Lavinia Bușe
În momentul în care mi s-a aprins luminiţa spre lectură, nu exista nimic altceva decât lumea în care m-am transpus. De aceea poate sunt cu capul în nori, sau undeva sub pământ, dar întotdeauna mă voi surprinde prinsă într-o lume pe care nu o am aici. Însă prefer pisicile.

LĂSAȚI UN MESAJ