AcasăArhivaRecenzie: "Mister" de E.L. James

Recenzie: „Mister” de E.L. James

Published on

spot_img

După ce am citit „50 Shades of Grey” am zis ca nu o să mai citesc nimic de la E.L. James. Mi-am torturat soțul și prietenele mergând la toate cele trei filme (poi dacă am început o treabă, măcar să o ducem până la capăt), dar îmi place de Jamie Dornan – pe care l-am văzut prima dată într-o miniserie BBC One, The Fall, unde joacă rolul unui criminal în serie.

Doar că planurile mele nu prea au fost respectate. Este o blasfemie să intri într-o librărie în Londra și să nu cumperi nicio carte. Eh, eu m-am ales cu „he Mister”. Am făcut abstracție de autor și am zis să îi dau  șansă pentru că sinopsisul mi-a plăcut și pentru că acțiunea se petrece în orașul meu favorit, Londra.

Titlu: Mister

Autor: E.L. James

Gen: Ficțiune, erotic

Alessia Demachi este o tânără frumoasă, inteligentă și talentă, ce a fugit dintr-un sătuc din Albania pentru a nu fi forțată să intre într-o căsătorie aranjată de tatăl ei, doar ca să ajungă pe mâna unor traficanți de carne vie ce o aduc la Londra ca să practice cea mai veche meserie a lumii.  Cu puțin noroc, reușește să scape și ajunge să lucreze ca și menajeră în penthouseul lui Maxim.

Maxim Trevelyan, pe de altă parte, este un tânăr aristrocrat care iubește mașinile scumpe, drogurile și sexul, nu neapărat în această ordine. Al doilea fiu al unui important conte britanic, Maxim a primit toata viața tot ceea ce și-a dorit, chiar înainte ce a cere. Șarmul și averea îl ajută să își întrețină plăcerile, iar femeile pică la piciarele lui ca albinele.  După ce tatăl lui moare de inimă rea, iar la scurt timp moare și Kit – fratele lui mai mare și moștenitorul titlului, Maxim ajunge al 13-lea conte de Trevethick. Ah, și are și el o cameră „întunecată”.

Maxim are o listă de cuceriri cu care se mândrște așa că este cu atât mai uimit atunci când este atras de menajera lui minionă – deși atracția este reciprocă. Fără să realizeze, renunță la nopțile pierdute, la cuceririle nocturne, dar și la metodele nesănatoase de a se recreea. Își pune toată energia în pasiunea lui pentru muzică și chiar decide că este timpul să se comporte decent, mai ales acum că este conte și are mult mai multe responsabilități decât poate duce.

Atunci când află că Alessia este în pericol, decide să o protejeze și pentru asta o duce departe de orice primejdie, la conacul lui din Cornwell.  Atracția dintre ei atinge cote maxime, amândoi se lasă purtați de val nepăsându-le de nimeni și de nimic, doar că…. realitatea îi ajunge din urmă. După ce traficanții sunt arestați în timp ce încercau să o răpească pe Alessia, din nou, în peisaj reapare logodnicul abandonat, Anatoli, care vrea să-si recupereze iubita și să o ducă acasă.

Alessia nu are încrederea în iubirea lui Maxim și crede că nu este demnă de a fi iubita și soția unui conte, fiind geloasă pe Caroline – cumnata lui Maxim si cea mai bună prietenă a acestuia. Convinsă fiind că M. o înseală, este de acord să părăsească Marea Britanie și să se întoarcă acasă în Albania cu Anatoli.

Maxim știe că se află într-o situație mai mult decît complicată: este îndragostit de o imigrantă albaneză care stă în Londra ilegal, care nu este potrivită pentru rolul de contesă și pe care societatea și familia lui nu o vor accepta, însă este decis să fie fericit și nu îi pasă de ce păreri au ceilalți. Când află că Alessia a decis să se întoarcă în Albania cu Anatoli, își ia inima în dinți, se urcă în avion și pleacă în căutarea iubitei lui.

Care va fi decizia Alessiei, rămâne de văzut.

Recenzie-Mister-EL-James-1

Deși nu am avut foarte mari așteptări de la carte, mi-a plăcut. Mi se pare o alegere perfectă faptul că povestea este construită doar într-un volum. Este un roman ușor de citit, relaxant. Plotul nu este unul foarte complex, nici personajele nu sunt construite într-un mod complex, dar cred că nici nu s-a dorit asta. Nu este o operă clasică, dar este o carte ușoară perfectă pentru un weekend relaxant.

follow-me-instagram-icarte-iparteNota mea: 4 ⭐⭐⭐⭐

Lectură plăcută!

Ultimele Articole

RECENZIE O fată pe nume Willow

O fată pe nume Willow este o poveste deosebită și, cel mai important, poate...

Lista mea de cărți de 4500 de euro

Lista mea de cărți de 4500 de euro! Am făcut un video pe YouTube...

Book Club by iCarte, iParte

Am ajuns la Ediția cu nr. XXV la Book Club by iCarte, iParte, de...

BOOKS and WINE by iCarte, iParte

Books and Wine este un concept unic în România, care, la fel ca toate...

More like this

RECENZIE O fată pe nume Willow

O fată pe nume Willow este o poveste deosebită și, cel mai important, poate...

Lista mea de cărți de 4500 de euro

Lista mea de cărți de 4500 de euro! Am făcut un video pe YouTube...

Book Club by iCarte, iParte

Am ajuns la Ediția cu nr. XXV la Book Club by iCarte, iParte, de...
error: Content is protected !!