Acasă Arhiva Recenzie: Prințesa ghețurilor (Fjällbacka #1)

Recenzie: Prințesa ghețurilor (Fjällbacka #1)

0
Recenzie: Prințesa ghețurilor (Fjällbacka #1)

Genul Nordic Noir (sau Scandinavian Noir) este un gen literar ce a prins amploare în anii 1990 în Țările Nordice. Romanele sunt scrise din perspectiva detectivilor ce ancheteaza diverse cazuri de crimă, situate într-o atmosferă sumbră și apăsătoare, în peisaje reci, cu criminali care mai de care mai macabri.

Este total opus stilului european de scriere a romanelor (denumit și whodunit), mai ales în cazul romanelor britanice. Popularitatea genului s-a extins și în televiziune, cele mai reușite seriale fiind The Killing, The Bridge, Trapped sau Bordertown (Bordertown și The Killing sunt preferatele mele 🙂 ).

Titlu: Prințesa ghețurilor (Fjällbacka #1)

Autor: Camilla Läckberg

Gen: Crime, thriller

Erica Falck este personajul principal al romanului, o scriitoare inteligentă și independentă, care nu a reușit să își dea seama în 35 de ani ce așteptări are de la viață, asta până când îl reîntâlnește pe Patrick – cel mai bun prieten al ei din copilărie.

Fjällbacka este un orășel turistic și pescăresc de coastă aflat în partea de vest a Suediei, cu o populație de 862 de persoane (număr estimat la finalul anului 2019). În acest sătuc de vacanță, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, are loc o crimă macabră.

Alexandra Wijkner este găsită moartă în propria cadă și, deși totul indică sinuciderea, Erica este convinsă că mai sunt alte secrete de aflat, pentru că Alex nu ar avea niciun motiv să își ia viața: are o familia frumoasă, un soț iubitor și un job pe care-l iubește, la o galerie de artă din Stockholm. Se afla în Fjällbacka doar ca să pună la punct vânzarea casei părintești, urmând să se întoarcă în capitală imediat după aceea.

Polițistul desemnat pentru investigarea cazului este Patrick Hedstrom, prietenul din copilăriei al Ericai, un investigator tânăr și timid care este decis să rezolve cazul, chiar și fără ajutorul colegilor săi. Erica fusese una dintre prietenele Alexandrei în copilărie, iar acum este convinsă că totul este legat de o presupusă dispariție a unui afacerist, petrecută în urmă cu două decenii.

Secrete din viața victimei ies la iveală: o relație extra-conjugală cu un pictor local în aflat în declin și o sarcina pe care o ținea ascunsă de toți, inclusiv de soțul ei, căci copilul un era al lui. Investigația dezgroapă taine păstrate de aproape trei decenii cu ani de vinovăție – ce duc la sinucidere, ne arată lăcomia unora și dorința de a păstra aparențele cu orice chip și evidențiază lenea, dezinteresul și corupția Poliției locale în rezolvarea cazurilor complicate.

Pe fundalul acestor nenorociri, vedem cum se dezvoltă povestea de dragoste dintre Patrick și Erica.

Erica este o femeie puternică, un excelent detectiv, o prietenă extraordinară și un jurnalist pornit să afle adevărul. În amintirea zilelor din tinerețe, este decisă să afle totul despre Alexandra, iar ca să facă asta, nu se teme să pună întrebări, îi suspectează pe toți și nu îi este frică să-și acuze cel mai bun prieten (care este și fost iubit, dar și bărbatul cu care Alex avea o altă aventură).

Finalul te va lăsa mască, căci motivul nu este doar șocant, ci și uimitor de banal. Adevărul iese întotdeauna la iveală, imediat sau după mai mulți ani, însă totul se află, mai ales atunci când comunitatea este mică.

Jean Edith Camilla Läckberg Eriksson s-a născut la 30 august 1974 în Fjällbacka. A absolvit Facultatea de Afaceri, Economie și Drept din Gothenburg și s-a mutat la Stockholm, unde a lucrat ca și economist. Și-a început cariera de “Europe’s Queen of Crime” în cadrul unui curs de scriere primit cadou, când a început să pună pe hârtie primele cuvinte din romanul ce avea să devină bestseller, “Prințesa ghețurilor” (“The ice princess”). După debutul romanului, a vizitat toate librăriile din Suedia pentru a se face cunoscută.

Cărțile din seria #Fjällbacka au stat la baza serialului “The Fjällbacka Murders”, apărut în 2012, și a filmului “The Hidden Child”, apărut în 2013. În prezent, seria are zece volume, fost tradusă în peste 60 de limbi și vândută în peste 20 de milioane de copii.

De asemenea, Camilla este afaceristă de succes, dar și organizatoare activă a unor acțiuni caritabile pentru copii bolnavi de cancer. O puteți găsi pe Facebook, Instagram, Twitter, Goodreads sau pe site-ul www.camillalackberg.com.

Articolul precedent Pe meleaguri românești: Piatra Craiului
Articolul următor Recenzie: Dragoste și ură
Wife & daughter. Coffee addict. Traveler. Blood donor. ECO Volunteer. Book lover. Mi-am descoperit pasiunea pentru citit la 16 ani când tata mi-a dat să citesc pentru prima data un roman polițist, iar de atunci citesc cât de mult pot. Prin intermediul cărților pot să călătoresc în trecut, pot să devin o altă persoană, pot să trăiesc prin intermediul personajelor. Iubesc să călătoresc, să cunosc locuri și persoane noi. De fiecare dată când reușesc să văd un loc nou, simt că mi se deschid noi orizonturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!