Sursa foto: nbcnews.com

Femeile se îmbracă pentru bărbați, în cele mai multe situații. Garderoba poate descoperi lucruri interesante și autentice despre o femeie. Da, haina chiar spune multe despre tine, dar, în același timp, poate deruta grav ochiul privitorului.

Nu știu despre voi, dragilor, dar eu prefer să nu merg la cumpărături cu partenerul meu din două motive: sunt foarte nehotărâtă și nu vreau să îl apuce crizele prin magazine. Da, sunt un specimen când plec la cumpărături. Și, al doilea motiv, vreau să fie surprins de fiecare dată când îmi cumpăr ceva nou. Este adevărat, de cele mai multe ori când investesc în haine, indiferent ce fel de haine, mă gândesc dacă i-ar plăcea și lui sau ce ar spune despre. Deci, da, fie că ne place să recunoștem sau nu, ne supunem involuntar preferințelor partenerului. Dacă vrem să ne luăm, de exemplu, un costum de baie roz, că ne place rozul, dar brusc, ne amintim că lui îi place roșu, eh, ce să vezi, opt femei din zece aleg roșu.

Bineînțeles, sunt și cazuri în care femeia alege acel ceva în care ea se simte frumoasă, se simte cel mai bine, chiar dacă el strâmbă din nas. Sunt femei care nu pun foarte mult preț pe vorbele sau preferințele partenerului, fiind interesate, îndeosebi, să-i placă ei. Și aici este, de fapt, cheia. O femeie, chiar dacă nu este nici cea mai frumoasă, nici cea mai sexy, nici cea mai arătoasă, dacă îmbracă ceva care îi place, care îi pune în evidență calitățile și îi oferă siguranță, se simte cea mai frumoasă femeie, cu o putere de atracție devastatoare.

Fii tu, așa cum ești și așa cum simți!

Și, da, hainele și stilul pot spune lucruri despre tine. Unii spun că te definesc. Eu aș zice că este exagerat. Poate mie îmi place să merg pe stradă mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată și, deseori, poate sunt comparată cu o fată de stradă. Asta înseamnă că sunt? Nu, nu sunt. Sunt doar o femeie care se simte al dracului de bine în pielea ei, care se iubește și care se place. Și exemplele pot continua. Noi, românii, avem acest dar, de a analiza la sânge, de a presupune și de a trage concluzii cu privire la oameni, doar din simple aparențe, fără să știm nimic despre ei. Când eram încă pe băncile facultății, parcă mă mai interesa acest aspect. Nu și cum. De ce? Pentru că oamenii te judecă oricum, indiferent dacă te îmbraci sau nu, dacă îți pui cele mai smechere țoale sau dacă te încalți cu fesu’. Fii tu, așa cum ești și așa cum simți! Așa ești frumoasă!

Sursa foto: nbcnews.com

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ