Acasă Lifestyle Termină o relație înainte de a începe o alta! Trupul, mintea și sufletul au nevoie de vindecare, nu și ochii!

Termină o relație înainte de a începe o alta! Trupul, mintea și sufletul au nevoie de vindecare, nu și ochii!

0
Termină o relație înainte de a începe o alta! Trupul, mintea și sufletul au nevoie de vindecare, nu și ochii!
Sursa foto: huffpost.com

Câți dintre noi nu ne-am spus măcar o dată în viață: „Dacă mă despart, am nevoie de pansament, ca să trec mai ușor peste”.

Complet greșit. O relatie trebuie să aibă început și sfârșit, ca orice poveste, iar după, să analizezi deznodământul. Ce ai pierdut, ce ai câștigat și ce a trebuit să înveți din acea experiență. Din păcate, însă, cei mai mulți dintre noi, ne aventurăm într-o alta, cu rapiditate. Ochii văd, trupul cere și crezi că asta este nevoia ta. S-ar putea să te înșeli.

Avem nevoie de consolare, de atenție, de susținere, la capătul unei relații încheiate. Vrem să ne vindecăm cu altcineva lângă noi. Are efect uneori, alteori, nu, pentru că oricât de mult ți-ar plăcea, oricât de fascinat și plin de dorință ai fi, urmele relației trecute sunt încă acolo, nevindecate și, uite așa, ajungi la comparații, la tristețe, iar dacă îi mai și vorbești despre fostul (întâmplător sau nu), eșecul va fi iminent. Bun, poate, o să te întrebi: „și ce fac dacă îmi place?” Faci foarte bine, dă-ți o șansă, dar nu te aventura într-o relație stabilă, dacă înțelegi ce vreau să spun. Pentru că, altfel, vei face o varză totală în mintea ta.

Nu ne stabilim timpul de respiro. Fiecare dintre noi ne cunoștem limitele sau așa ar trebui. Tu trebuie să știi când te simți pregătit să dai curs unei noi povești. E drept, se poate întâmpla și de pe o zi pe alta și să fie de basm, dar, din experiențele personle și ale celor din jur, îmi permit să spun că sunt rare, dacă nu, foarte rare.

Ca să fim împăcați cu noi înșine și cu fostul/fosta, fără resentimente, ură, regrete sau reproșuri, să-i dăm timp timpului!

Sursa foto: huffpost.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!