Mi-au recomandat colegele mele și prietenii să fac un top al cărților citite in anul ce tocmai a trecut. Din păcate, nu pot. Nu pot, pentru că ar fi un top prea mic :). Mda, nu mă pot lăuda cu multe cărți citite. De aceea, am decis să fac un top 13 cărți pe care le voi citi în 2019. 12+1 adică. Am zis ca măcar o carte pe lună să fie. Iar cea de-a 13-a e bonus. De la mine pentru mine 😁. Dacă am să depășesc acest număr, cu atât mai bine. Voi fi motivată ca anul următor să trec la două cărți pe lună :).

Am să scriu câteva cuvinte despre fiecare carte în parte, dar nu prea mult, deoarece am să continui ”Cartea săptămânii” și anul acesta (dacă dați în căutări aici pe site “cartea” puteți vedea și alte recenzii). Ordinea celor de mai jos este irelevantă, le-am pus după cum le am în minte :).

Să ucizi o pasăre cântătoare (Harper Lee)

Trebuie să spun că trișez puțintel :D. Cartea a fost începută la finele anului ce tocmai s-a încheiat. Nu am reușit să citesc deloc acasă, relaxată pe canapea și cu o muzică vibrând ușor în surdină, un vin bun… cum îmi place mie să citesc uneori :). Cititul are loc numai în mijloacele de transport în comun în ultima vreme. ”To kill a mockinbird”  este o carte simplă și-n același timp profundă. Este despre educație – un tată ce-și crește singur cei doi copii, este despre rasism – un alb apără un bărbat de culoare, acesta din urmă fiind acuzat că a violat o fată, despre copilărie, despre brutalitate, răutate și prejudecăți. Ar fi multe de spus, însă o voi face în recenzie după ce am să termin cartea și am să văd filmul.

”– Aş prefera să tragi în cutii de conserve în curtea din dos. […] e păcat să ucizi o pasăre cântătoare.
Era prima dată când îl auzeam pe Atticus spunând că e păcat să faci ceva, de aceea am întrebat-o pe domnişoara Maudie ce voise să spună.
– Taică-tău are dreptate. Păsările cântătoare nu fac altceva decât să cânte, spre desfătoarea noastră. Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-şi fac cuibul în lanurile de porumb, în schimb îşi pun tot sufletul cântând pentru noi. De asta e păcat să ucizi o pasăre cântătoare”.

Coco Chanel (Edmonde Charles-Roux)

Mi-am propus ca înainte de a împrumuta/comanda o carte să termin cărțile necitite din bibliotecă. Nu-s multe, dar ”Coco Chanel” e una dintre ele. În carte sunt pasaje atât despre modă, cât și despre femeia Gabrielle Chanel, acea femeie deziluzionată de bărbați ce a acceptat rolul de maitresse. S-a născut într-o sărăcie lucie și a rămas orfană, dar a reușit să creeze un imperiu, luptând cu barierele impuse de societate și chiar cu propriile neputințe. De aceea, cred că poate fi luată drept exemplu – din anumite puncte de vedere – și am să citesc această carte cât de curând.

La femeia prost îmbrăcată îţi aminteşti haina. La femeia bine imbrăcată îţi aminteşti persoana.”

Există timp pentru muncă şi există timp pentru iubire. Nu mai există timp pentru nimic altceva…”

Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului (Yuval Noah)

Dacă eu reușesc să termin cartea asta într-o lună, apăi sunt chiar tare. Este voluminoasă, dar am răsfoit-o puțin și pare să aibă scrisul destul de mare și cred că se citește cu ușurință. Singura problemă va fi că nu am să o pot citi în metrou, ceea ce înseamnă că va trebui să-i acord ceva timp acasă. Nu o am, nici la bibliotecă nu se găsește, însă, cu bunavoință a cuiva care deja o deține, poate ajunge și în mâinile mele :). Am ales să o pun pe listă pentru că am tot auzit vorbindu-se despre ea în ultima vreme. Profesoara mea de croitorie a citit ”Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” și mi-a tot recomandat ambele cărți. De fapt, acum când scriu, mă gândesc că ar trebui să încep cu cea menționată mai devreme. ”Homo Deus” este o continuare a ”Sapiens”. În orice caz, pe ambele într-un singur an nu le pot citi. Timpul nu e prea înțelegător, după cum prea bine știți :).

Screw it, let’s do it. Lecții din școala vieții (Richard Branson)

Și aici trișez un pic. M-am apucat de cartea asta acum câteva luni. Citeam câteva pagini, o lăsam, iar reveneam asupra ei. Pe cuvânt că e o carte fantastică (mi-am notat o mulțime de citate). Mulți scriu astăzi cărți și își povestesc viața, însă fondatorul Virgin chiar are ceva de spus. Am lăsat-o deoparte pentru că am tot citit alte cărți în paralel. Dar mai am foarte puțin din ea (și am trecut-o în acest top pentru că voi scrie despre asta; în plus, s-ar putea să nu termin ”Homodeus” sau ”Sapiens” într-o lună și atunci mă folosesc de timpul rămas în luna cu Branson :D). Omul care a traversat Pacificul într-un balon și a intrat în Cartea Recordurilor pentru isprava lui – bașca a fost la un pas de moarte tot din acest motiv – ne oferă și câteva sfaturi, printre altele:

* Să crezi că ceea ce îţi propui poate fi făcut.
* Trăieşte viaţa din plin!
* Distrează-te, munceşte din greu şi banii vor veni.
* Calculează riscurile şi asumă-ţi-le!
* Nu regreta nimic!
* Urmează-ţi visurile, dar în lumea reală bazează-te pe tine.
* Fă ca fiecare secundă să conteze!                                                                                 * Sistemul nu este sacru.
* Gândeşte creativ!                                                                                                       * Fii conştient de faptul că orice îţi doreşti poate fi împlinit.                                              * Schimbă lumea, chiar dacă o faci la un nivel mic.
* Creează emoţie prin ceea ce faci.

Țara vinului (Mo Yan)

Nu am citit sinopsisul, așa că nu am să scriu nimic legat de cartea aceasta până când nu am să o citesc. Informațiile ce urmează sunt culese de pe Wikipedia și vorbesc doar despre autor. Îmi place de el. De aceea, mi-am notat una dintre cărțile acestuia. Fiu de țărani, Mo Yan a fost nevoit să se lase de școală după clasa a V-a din cauza Revoluției Culturale și a început să lucreze pe câmp. Apoi, după majorat, a lucrat într-o fabrică. La vârsta de 20 de ani s-a alăturat Armatei Populare de Eliberare. Armata i-a permis să scrie și l-a trimis la Institutul de Arte al Armatei. Acolo a început să scrie sub pseudonimul Mo Yan, care înseamnă „Nu vorbi!” (sau „Nu vreau să vorbesc”). Mo Yan a declarat că și-a ales acest pseudonim ca să-și amintească să-și țină gura, altfel ar fi putut avea probleme, și pentru a-și ascunde adevărata identitate la începutul carierei scriitoricești pe când era membru al armatei. Printre scrierile sale se numără ”Ridichea străvezie”, ”Sorgul roșu”, “Cele 13 capitole ale fericirii”, ”Sâni bogați și fese mari” și multe altele. Desigur, câștigător al Premiului Nobel. Pe mine m-a făcut curioasă :).

Jucătorul (Fyodor M. Dostoievski)

Nu neapărat că mă urmărește numele ”Feodor” 🙈, însă autorul rus este preferatul meu încă dinainte de a-i citi vreo carte, de pe vremea când mă mulțumeam cu citate. Spuneam în ”Frații Karamazov” că mi-am propus să-i citesc toată opera. Însă F.M.D într-un singur an e prea mult :). Așa că am ales doar acest roman, iar prin 2020 sper să trec la ”Crimă și pedeapsă” (dacă nu cumva sunt prea activă anul acesta și am să depășesc numărul de cărți  amintit în titlu). Fără spoilere, fără să citesc despre povestea din roman, știu sigur că am să citesc ”Jucătorul”. Desigur, vă recomand. Dinainte de a citi. Este Feodor Dostoievski totuși ;).

Femei (Charles Bukovski)

Pe Bukovski îl ascult, din când în când, pe Youtube. Îmi place vocea lui. Curentul literar care l-a încadrat: realism murdar. Ficțiune transgresivă (adică întrece măsura/întrece limitele). Cartea de mai sus va fi primul meu contact cu scrierile sale. Nu știu dacă e cea mai bună alegere. Se pare că ”Femei” este o carte cu un limbaj destul de licențios. Iar verbul ”to fuck” (am zis să nu-l traduc; nu pentru că aș fi o pudică ce nu a folosit în viața ei cuvinte vulgare, ci pentru că pe blog chiar nu cred că am scris vreodată astfel :D) este laitmotivul acestei cărți. Vă dați seama? O nebunie ce a scris omul în cartea asta. Bine, de la atâta viața depravată pe care a dus-o – mult alcool și dependență de sex – o fi luat-o și el puțin razna. Un scurt citat găsit pe net:

”Relațiile umane sunt ciudate. Vreau să spun, ești cu o persoană o vreme, mănânci, dormi și locuiești împreună cu ea, stai de vorbă, mergi peste tot împreună cu ea și, deodată, totul încetează. Apoi urmează o scurtă perioadă de singurătate, după care apare o altă femeie și mănânci împreună cu ea și vă f***i, și totul pare atât de normal, ca și cum tu ai fi așteptat-o pe ea și ea pe tine”

De ce fierbe copilul în mămăligă (Aglaja Veteranyi)

Acest mic roman – pentru că este mic – mi-a trecut de câteva ori prin fața ochilor, dar nu am apucat să-l iau. M-a făcut rapid curioasă, de aceea anul acesta nu-l las necitit. Aglaja Veteranyi s-a născut în România, la București, și a părăsit țara în 1967 împreună cu părinții ei, artiști de circ. Ea spune că, oriunde s-ar afla, mâncarea mamei îi amintește, prin gust și miros, de țara pe care a lăsat-o în urmă. La început, Aglaja face o comparație continuă între străinătate – unde trăiesc ca niște oameni bogați – și România comunistă, cu neajunsurile și lipsa ei de libertate, cu dictatorul care l-a interzis pe Dumnezeu și a înconjurat țara cu sârmă ghimpată. Însă, pe măsură ce fata înaintează în vârstă, țara natală devine din ce în ce mai îndepărtată și mai ireală. Aflată în depresie, se sinucide la vârsta de 40 de ani, într-un spital din Zürich. Nu-mi trebuie mai mult de atât pentru a o citi :).

”Tristețea te îmbătrânește.
Eu sunt mai bătrână decât copiii din străinătate.
În România copiii se nasc bătrâni pentru că sunt săraci încă din burta mamei și trebuie să asculte grijile părinților.
Aici trăim ca în paradis. Cu toate astea, tot nu devin mai tânără”.

Băiatul cu pijamale în dungi (John Boyne)

De regulă, nu prea-mi scapă niciun film ce are ca subiect ororile Holocaustului, dar îmi amintesc că l-am lăsat deoparte tocmai pentru că am vrut ca întâi să citesc cartea. Din ce am înțeles, ambele sunt foarte reușite. Un copil german și un copil evreu. Cei doi reprezintă personajele principale ale cărții, respectiv filmului. Am citit puțin, știu subiectul în mare, însă nu am să scriu acum nimic. Revin cu recenzia.

Iubire amară (Elena Ferrante)

Măi, nu vi se părea suspect că nu am nicio carte de dragoste în topul ăsta? 😁 De la ”Mi piaci da morire” și ”L’amore non fa per me” ale Federicăi Bosco nu cred că am mai citit vreun roman scris de autori italieni. Nu întâmplător am ajuns la Elena Ferrante. Tot ea a scris și ”Prietena mea genială”,  film pe care l-am văzut pe Rai Uno – parcă acesta era postul. Ajung eu și la carte. Acum am să mă opresc însă la ”Iubire amară” a cărei acțiune se petrece la Napoli, iar subiectul abordat este altul decât cel la care m-am gândit inițial (recunosc, aveam chef de ceva telenovelistic :P). Ferrante ne aduce povestea unei tinere și relația pe care o are cu mama ei, ieșind la iveală amintiri și secrete din copilărie.

A 13-a carte nu știu sigur care ar fi. Mă gândeam la Neagu Djuvara – “O scurtă istorie ilustrată a românilor”. Sunt câțiva ani de când spun că iau cartea asta. Am amânat-o din diverse motive. Iar ilustrațiile chiar îmi plac; imaginile spun povești :).

Cam atât. Hm. Cam puțin, nu? Ce naibii, mă, 13 cărți într-un an? Ia să aud, voi câte, ce și cum? 🙂

DISTRIBUIȚI
Roxana B
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

5 COMENTARII

  1. Mie personal nu mi-a placut cartea „Baiatul cu pijamale in dungi”. Subiectul romanului este frumos, la fel si intorsatura pe care o iau lucrurile, dar cumva nu mi-a placut…Are ceva tras de par acolo, sau cel putin asa mi se pare mie si nu a reusit sa ma faca sa o iubesc…

LĂSAȚI UN MESAJ