Mi-am dorit cartea „Pacienta tăcută”, scrisă de Alex Michaelides! Habar nu aveţi cât. Prima oară când am văzut-o pe un grup de lectură mi-am zis că trebuie să o am.

Titlu: Pacienta tăcută
Autor: Alex Michaelides
Gen: Beletristică / Thriller

Recenzie „Pacienta tăcută” scrisă de Alex Michaelides

Voi aţi văzut-o? Coperta, titlul, prezentarea… absolut genial, îţi dă fiori.

După ce am citit-o mi-am dat seama că intuiţia mea este remarcabilă. Dacă vrei să judeci o carte după copertă în cazul ăsta chiar o poţi face fără să greşeşti.

Romanul de debut al lui Alex Michaelides chiar e o nebunie. O nebunie despre un psihoterapeut într-un spital pentru persoane cu probleme psihice, cu o pacientă criminală care nu vorbeşte. Ce poţi dori mai mult de la un thriller? De fapt ştiu ce poţi dori: intrigă, mister, iubire, răzbunare, secrete, ipocrizie, crime şi cel mai mult un final absolut imprevizibil, ceva care să te lase cu gura căscată după ce ai închis cartea. Şi da… între aceste coperţi le ai de toate.

Acţiunea cărţii este prezentată la persoana 1 în cea mai pare parte din perspectiva lui Theo Faber, un psihoterapeut care a făcut o pasiune pentru cazul Aliciei. Cu şase ani înaintea debutului acţiunii Alicia şi-a ucis soţul împuşcându-l de cinci ori în faţă de la o distanţă mică. După această întâmplare Alicia a refuzat să mai vorbească fiind ulterior internată într-un spital de boli psihice.

O intrigă simplă, o criminală cu sânge rece, un psihoterapeut dedicat dornic să-şi ajute pacienta, o acţiune care îţi dă senzaţia că o poţi urmări şi anticipa dar toate sunt doar nişte aparenţe.

De ce mi-a plăcut romanul „Pacienta tăcută”

„Pacienta tăcută” este un roman atât de inteligent încât atunci când mi-am dat seama că sunt prinsă în capcană era deja prea târziu. Am fost furioasă pe mine că am fost atât de credulă, că în ciuda atâtor thrillere citite m-am lăsat păcălită ca o amatoare.

Ştiţi de câte ori am crezut că ştiu cine e personajul negativ? Toţi doctorii dubioşi şi pacienţii săriţi după fix, până şi psihoterapeuta psihoterapeutului, tipul de la galeria de artă, cumnatul Aliciei, secretara lui, vecina ciudată şi mai ales Alicia, toate aceste personaje erau suspecte pentru mine. Încercam alături de protagonist să aflu adevărul, să pun cap la cap fiecare piesă de puzzle.

Am luptat împreună cu Theo contra tuturor piedicilor întâlnite în drumul lui către desluşirea misterului: birocraţia spitalului, tabloul Aliciei, ostilitatea celor care au cunoscut-o înainte de crimă, înainte să înceteze să vorbească, doctorii care se opuneau tratamentului. Am căutat până şi mitul Alcestei pe internet sperând că aşa am vreo şansă o să desluşesc misterul înaintea lui Theo.

Doamne câte sentimente şi resentimente mi-a produs acţiunea acestui roman şi totuşi toate au fost nimic în comparaţie cu finalul.

Încă mă întreb cum a reuşit autorul să se joace felul ăsta cu mintea mea. M-am simţit manipulată şi minţită dar mai presus de toate absolut năucită. Chiar m-am gândit să recitesc romanul pentru a-mi da seama dacă puteam anticipa un asemenea deznodământ.

Dacă sunteţi fan thrillere trebuie să citiţi această carte care e, în mod clar, prea bună pentru un roman de debut. Oare de ce i-a luat atât de mult lui Alex Michaelides să-şi descopere calităţile de scriitor? Ce a făcut până acum? A fost ocupat cu a arăta bine? Pentru că şi la domeniul acesta se descurcă binişor 😀