Ludovic al XIV-lea adora portocalele. Îi plăcea mirosul atât de mult încât a adus portocali la curte. Rețeta de mai jos era preferata lui. Nu exista masă la care să nu aibă portocale învelite în caramel.

Se pune zahăr la topit, iar apoi se toarnă de sus peste portocalele curățate de coajă și, eventual, tăiate pe jumătate (eu prefer să tai portocala felii mai groase, pe rotund). Da, seamănă cu merele în caramel, așa-i? Ei, dar Regelui i se mai punea ceva peste acele portocale stropite bine cu zahărul topit și fierbinte. Ghiciți?

Ei bine, foiță de aur! Nu putea mânca fără aceea, doar el era ”Statul”. Iar el nu putea mânca identic cu muritorii de rând. Măi, Ludovice, măi… :).

Articolul Desertul preferat al lui Ludovic al XIV-lea: Portocale învelite în caramel apare prima dată în Roxana B.

Înainte de a vă spune rețeta, vă zic așa: vreau drepturi de autor, în caz că o pregătiți și voi . Păi, serios, nu e luată de nicăieri, nu m-am inspirat de la nimeni, am adăugat fix ce am considerat eu (sigur, potrivit papilelor mele gustative). Ok, glumesc. Știți, probabil, că nu poți avea drepturi de autor pe rețete. Și nici brevet de invenție (patent) .

Ingrediente

3 bucăți de soia (felii)
2 ciuperci mari
1/2 morcov
1/2 ardei gras alb și roșu
sos de soia
sos de ardei iute dulce
o roșie
ceapă verde, usturoi, ghimbir
piper, cimbru, vegeta
tăiței chinezești

Mod de preparare

Am fiert soia cu puțină vegeta cam 20 de minute, apoi am scurs-o și uscat-o puțin în prosop de hârtie, după care am prăjit la foc mic în ulei de măsline. Pentru că am optat pentru puține ingrediente (mai exact pentru două porții), am renunțat la wok și am folosit o tigaie mai mare. Am dat deoparte și am pus ciupercile, după care le-am scos și pe ele și le-am pus alături de soia.

Am mai pus un strop de ulei de măsline, pentru că știți că ciupercile “înghit” mult ulei, și am călit ceapa verde. Am scos și ceapa și am călit apoi usturoiul cu ghimbir. După care am adăugat toate celelalte ingrediente puse deoparte (soia, ciupercile și ceapa), am pus roșia (luată din borcan, decojită, deși, în alte dăți, prefer să fie proaspătă), sosul de ardei dulce și am stropit cu puțin sos de soia. Am aruncat nițel piper și cimbru, am mai lăsat pe foc până s-au omogenizat toate, iar tot sosul l-am amestecat cu tăițeii deja fierți.

Nu mă laud. Încercați și voi și spuneți-mi ce v-a ieșit. Zic doar atât: este nemaipomenit de bună. Și, efectiv, îți inundă nările .

Articolul “Desfrâu” culinar: Mâncare chinezească cu soia și ciuperci apare prima dată în Roxana B.

Este una dintre reţetele cu spanac pe care obişnuiesc să o gătesc pentru că este rapidă şi gustoasă. Spanacul conține foarte mult fier (100 de grame de spanac asigură 25% din necesarul zilnic de fier) și este foarte bogat în vitamine. Să-mi spuneți dacă v-a plăcut. Data viitoare, am să vă aduc o rețetă cu urzici :).

Ingrediente

500 de grame de spanac

o ceapă

trei căței de usturoi

cinci roșii cherry

200 grame de ciuperci

Mod de preparare

Se călește ceapa, se adaugă ciupercile tăiate felii nu foarte subțiri și se lasă pe foc. Când sunt aproape gata, se adaugă roșiile cherry tăiate, puțin cimbru, iar apoi spanacul. Lăsăm pe foc până se înmoaie și acesta, adăugăm puțin piper măcinat și, după ce oprim tigaia, două frunze de busuioc proaspăt.

Articolul Ce mâncăm duminica? Cea mai bună rețetă cu spanac apare prima dată în Roxana B.

Există şi pastile în comerţ care ajută atunci când ai probleme cu balonarea şi cu flatulenţa. Sau cărbunele medicinal este, de asemenea, potrivit, pentru că tratează mai multe probleme în acelaşi timp. Însă cel mai bine este să urmezi paşii de mai jos :).

Ţine fasolea cel puţin cinci ore în apă caldă, înainte de a o pune la fiert

Sau chiar de seara ar fi bine să o pui în apă. Eu o ţin cam două ore, de regulă. Iar când o puneți la fiert, ar fi bine să schimbați apa de trei ori.

Bicarbonat de sodiu

Chiar ajută. La patru-cinci litri de apă, pune o linguriţă de bicarbonat. În cazul în care nu ai oală sub presiune, care ar uşura treaba, lasă fasolea bine la fiert (cu morcovi şi ce mai ştiți voi că se pune în ea – a, vreți şi reţeta mea? :D)

Mestecă bine, cu înghiţituri mici.

Sfatul e mai ales pentru mine, care mănânc precum un pelican, după cum am mai spus. Cred că aş fi bună de Cartea Recordurilor. Nu mânânc neapărat mult, dar repede, da :D. Înghiţirea rapidă a mâncării, fără a fi mestecată bine, duce la indigestie. Aşadar, încearcă să mânânci cu înghiţituri cât mai mici ;).

Articolul Şi ţie îţi place fasolea cu afumătură? Iată cum o fierbi ca să nu ai gaze apare prima dată în Roxana B.

Foarte simpu, vă dați seama. Vă imaginați deja că mare scofală nu-i, doar să bați niște ouă. Ei bine, da. Ouăle se bat normal, nu am de gând să vă înșirui povești despre mărime sau culoare (despre ouă zic, nu piedeți ideea ). Deși aș face-o. Pentru că e foarte important să fie cât mai galbene, dar aici e doar norocul ălora care au găini la țară.

Haideți să vă arăt cum se face o omletă extraordinar de bună, fără să pui prea multe ingrediente. Sigur, nu te ține nimeni să nu adaugi un pic de ceapă verde, poate și puțin cârnat afumat . Dar acum nu vă prezint rețeta mea, ci a unui bucătar cu trei stele Michelin. Pierre Koffman, un nume recunoscut în bucătăria internațională, spune că o porție bună omletă se face din trei ouă. Iar celălalt ingredient pe care îl folosește este untul. Eu pun și un strop de lapte, chiar și puțină verdeață (mărar, de regulă), pentru că, nu-i așa?, gusturile se discută . Nu în ultimul rând, sare, care este nelipsită chiar și în deserturi.

Mai jos este un video în care Chef Pierre pregătește omleta. Eu nu pun atât de mult unt ca el. O să vedeți că omleta lui pare plină de grăsime. Nici măcar n-a pus un șervet de hârtie care să o absoarbă. Așa sunt chefii ăștia, pun te-miri-ce :). Mie îmi place să folosesc unt doar pentru gustul pe care îl dă omletei. Uitați-vă, mai degrabă, la maniera în care el o prepară :).

“Diferența dintre o mâncare bună și una proastă este întotdeauna un pic de sare”.

Articolul Cum să faci o omletă din două ingrediente? După rețeta unui chef renumit :) apare prima dată în Roxana B.

Sună a titlu de Cancan, știu. Dar trebuia să te fac să intri aici, să-ți dau un deget de ajutor . Mie, dimineața, îmi curg întotdeauna lacrimile, când merg pe drum. Zilele astea a fost atât de frig încât am simțit cum se formează țurțuri. Nu exagerez. Iar soarele de azi, binevenit desigur, este “cu dinți”.

…Nope, mucii nu-mi curg. Doar în casă, la căldură .

Lacrimi artificiale și cură cu morcov și pătrunjel

Am o sensibilitate a ochilor, fără doar și poate. Iar mie îmi lăcrimează și vara, darămite acum. Una dintre cauze ar fi că dau prea tare căldura în casă (mda, fac parte din acea categorie de femei; că tot făcea Dan Badea caterincă de femei, acum câteva seri, în cadrul unui eveniment de stand up). Iar picăturile nu sunt chiar de folos, că tot spuneam de ele în intertitlu. Am început să le iau pentru că mă dor foarte tare ochii și capul, în ultima vreme. Deși nu sunt deloc ieftine, nu simt că mă ajută prea mult. Probabil că soluția ar fi să o las mai moale cu scrisul. Nu e de ajuns că stau nouă ore pe zi pe laptop, mai fac asta și după program (mai grav, pe telefon).

Beam și înainte sucuri naturale, dar în perioada asta cu atât mai mult. Din păcate, nu reușesc să fac zilnic. Planul meu este să beau dimineața un suc făcut doar din morcovi și pătrunjel (eventual, și un măr), iar seara să fac o salată cu orice, dar neapărat să pun morvoc și pătrunjel în ea. Cele două conțin foarte multe vitamine, deci ajută și la imunitate.

În rest, o primăvară cât mai frumoasă! 🙂

Articolul Ție îți lăcrimează ochii la frig? Am eu leac! apare prima dată în Roxana B.

Mai e puțin și începe din nou emisiunea bucătarilor. Nu o urmăresc mereu, deși îmi place. Așa cum am și un preferat printre cei trei chefi :). Prefer varianta aceasta (care nu, nu face parte din categoria anglicismelor, ci este un cuvânt pur franțuzesc), însă nu este, în totalitate, corectă. După explicația din Dictionnaire Larousse, “chef” este acea persoană care comandă, nicidecum care gătește.

Sigur, a fost adoptat și adaptat de celelalte limbi tocmai din cauză nu există un cuvânt care să definească mai bine “bucătarul-șef”. Acum, serios, nu poți numi un simplu bucătar-șef acel chef cu stele Michelin (Pierre Koffmann, Gordon Ramsay sau Gualtiero Marchesi, de exemplu). Revin la emisiunea de care spuneam. N-ar da la fel de bine “Bucătari la cuțite”. Deși asta sunt, nene, bucătari! Numai că “chefi”, în română, nu există. E preluat greșit. Pluralul este “chefs”. Care, la naiba, iar nu se potrivește. Poate “Chefs en guerre”, că “Chefs aux couteaux” ar fi cam dramatic. Dar deja nu ar mai fi emisiune românească.

În altă ordine de idei, facem un chef à la carte de Dragobete? Cineva aduce cuțitul (e de ajuns unul, zic), altcineva vine cu talentul în arta culinară, mărim echipa și cu un cunoscător de vinuri (nu e musai să fie enolog). Și, desigur, cu mine-n frunte, că-mi șade bine pe lângă oale, adică sunt bună la indicații . Dar prefer să degust vinul decât să mă bag în treaba unui bucătar suprem cum este cheful, mai exact acel bucătar care deține cheia tuturor tainelor culinare .

PS: Nu luați ad litteram tot ce am scris în ultimul paragraf. Ca să nu-mi aud vorbe apoi că m-am autoinvitat sau că v-am invitat la mine în bucătărie, cum ar veni .

Articolul “Chefi la cuțite”. Sau “șefi”? apare prima dată în Roxana B.

Pentru tine întreb. Nu că m-ar deranja să mă inviți la masă :). Dar cum și eu le am cu bucătăritul, zic să vin cu propria rețetă. Puteți merge pe Jamila (Cuisine), că și eu mai arunc, uneori, un ochi pe la ea. Dar nu-i așa că e mai fascinantă viața online cu mine? Acum, eu nu mă dau nici modestă, dar nici atotștiutoare, că doar asta înseamnă să ai un blog: să împărtășești din experiențele și cunoștințele tale :).

Așadar, dragilor, ce mâncăm noi azi? Ca să nu întreb ce halim. Că la ce foame mi-era… :).

Mi s-a făcut poftă de pește. Dacă tot m-am reapucat de sport, zic să încerc a mânca și sănătos. Iar o Dorada la cuptor este demențial de savuroasă. Bine, cel mai bun pește este acela agățat direct din Deltă. Dar pe cine găsesc eu acum să-mi facă pofta ce-o poftesc? 🙂

Ce ne trebuie la o așa “complicăciune” de rețetă:

–pește (mergeți pe cel menționat mai sus, că nu dați greș)

–usturoi

-cimbru

-piper

-roșii cherry

-1-2 foi de dafin

-ulei de măsline

-o lămâie

-vin alb

Nu intru în detalii despre cum se curăță peștele. Dacă l-ai cumpărat, e musai să te și pricepi să-l gătești. Știu că e mai simplu să-l iei gata filetat, fără pic de solzi și oase, dar gustul n-are cum să fie la fel.

După ce este bine spălat, se pune în tavă și se adaugă cele de mai sus. Pui și puțină apă, iar apoi îl bagi la cuptor. N-aș putea spune cât se ține un pește până e făcut. De fapt, niciodată nu știu să spun, cu exactitate, cât durează ceva pe care îl prepar. Tot ce pot spune este că încălzesc cuptorul la 180-200 de grade. Fierbeți și doi cartofi, tăiați în  bucăți mai mari, peste care adăugați, la final, doar puțină sare și rozmarin.

Ingredientele le pun “din ochi”, iar finalul nu a fost niciodată altfel decât m-am așteptat. În general, nu petrec mult timp gătind. Când mă apuc, singurul meu obiectiv este să ies cât mai rapid din bucătărie, pentru că mă așteaptă alte lucruri importante. Sigur, am și momente când îmi este foarte drag să mă joc cu verde, roșu, galben și alte culori ale legumelor. Și tot ce iese “din mânuțele astea două” iese bun . Și sunt de acord întru totul cu ce spune Jamie Oliver mai jos:

“Am o singură viață și nu vreau să o petrec doar în bucătărie”

PS: Poza este luată de pe internet. Am mai spus asta în alte articole, nu am un aparat profi care să scoată preparatul așa cum arată. Așa că evit să mai fac poze. Cea de mai sus este cea mai potrivită pentru ce am pregătit eu azi. Tu ce prepari azi? 🙂

Articolul Aș mânca ceva bun. Tu ce gătești azi? apare prima dată în Roxana B.

Originea pateului este veche. Întâi a apărut în Grecia Antică, iar tehnica de conservare – în perioada secolului al XIX-lea, când Napoleon căuta metode prin care să conserve mâncarea pentru armatele sale.

Sigur că cel mai bun rămâne pâté-ul de foie gras, adus pe lume de către francezi, care au avut dintotdeauna contribuții importante. Iar cel care l-a inventat a fost maestrul bucătar de origine normandă Jean-Joseph Close, la Strasbourg, în anul 1765. Deci în Franța s-a promovat cel mai mult pateul, devenind cel mai mare producător mondial, iar apoi au preluat și ceulalți europeni.

Ce conține pateul Tulip?

Toți vrem să mâncăm cât mai sănătos. Mai ales după ce, acum câțiva ani au fost scandalurile legate de carnea de cal, antibioticele descoperite în carnea de pui sau E-urile toxice ascunse. Suntem mai atenți la ce scrie pe etichetă și ne punem întrebări cu privire la conținutul produsului pe care alegem să-l mâncăm. Eu ce să fac, sunt o gurmandă și cam bag de toate în mine . Iar când mi-e poftă de ceva anume, nu prea mă abțin. Îmi place, îmi iau. Îmi place mult și pateul de pește (fiind o mare consumatoare de pește, în general).

Dar acum recomand pateul Tulip, care are 46% ficat de porc, iar restul…, ei bine, cam la fel ca și celelalte pateuri: grăsime, apă, pudră de nu știu care etc. Dar hei, are aproape 50% ficat, ați reținut ideea, da? 🙂

Articolul Tulip, cel mai bun și sănătos pateu de ficat. apare prima dată în Roxana B.

Când spun Japonia, primul cuvânt care îmi vine în minte este sushi. Eu am descoperit târziu acest preparat. Păcat. Este pe cât de sănătos, pe atât de bun la gust. Anul trecut, de ziua mea de naștere, am comandat sushi, pe lângă alte mâncăruri, însă mulți au preferat… friptura de porc :). Ah, să nu uit a vă spune un mic secret: deși mulți dintre noi vrem să ne arătăm măiestria cu care mânuim bețișoarele, să știți că sushi se servește cu mâna. Tocmai pentru că nu trebuie să muști din bucățica pe care o servești, ci să o bagi cu totul în gură, pentru a nu deestrăma orezul :).

MII DE TITLURI REDUSE LA EDITURA TREI

În documentarul “Jiro Dreams of sushi”, realizat excelent (81 de minute durează), avem un “tinerel” în vârstă de 85 de ani, Jiro Ono (atât avea când a fost făcut filmul, de fapt; azi are… 92 de ani), care este un maestru desăvârșit în prepararea de sushi. Restaurantul său este renumit în toată lumea (restaurant care a primit trei stele Michelin), are doar câteva locuri (maxim zece) și intrarea se face pe bază de rezervare. Cu cel puțin o lună înainte. De fapt, cu multe luni înainte. Și cu greu.

Jiro este un om simplu. Noaptea visează sushi, iar ziua îl prepară. El a fost declarat de Guvernul Japonez “comoară națională”. Și nu e de mirare. Nu doar pentru calitatea shushi-ului, cât și pentru pasiunea cu care acesta gătește de o viață. Încă din clipa în care am pornit filmul și a apărut chipul ușor încrâncenat al acestui japonez simpatic, l-am plăcut. Are un zâmbet atât de frumos și este de o modestie pe care o ador la oamenii care urcă, treaptă cu treaptă, până ajung în vârful piramidei, dar care n-au nicio problemă să coboare oricând de acolo. Jiro este cel mai bun exemplu de om care reușește în viață, având principii sănătoase după care se ghidează de-a lungul anilor.

Sper să-l vedeți, o să vă placă. Eu l-am mai văzut o dată, acum câțiva ani, când am lucrat într-un restaurant asiatic, unde a trebuit să învăț să prepar sushi :). Făceam de la “nigiri” (citit “nighiri”, în caz că vreți să comandați într-un restaurant ) până la “sushi rolls” (deși acesta nu este un produs japonez, ci a fost inventat de americani). Însă departe de mine să fac un sushi precum al maestrului Jiro. Ar fi imposibil, de altfel. Fiul lui Jiro lucrează în restaurant, alături de tatăl său, de peste 50 de ani, dar încă nu se simte pregătit și suficient de bun pentru a prelua frâiele reataurantului și a-i duce numele mai departe.

CELE MAI MARI REDUCERI AZI, LA LIBRIS

Ca să lucrezi în restaurantul lui Jiro nu-i deloc simplu. Ai spune că nu e mare lucru să înveți să faci niște “grămăjoare” de orez și să arunci niște pește. Tocmai în orez stă tot secretul. Iar în film veți vedea cum povestește un ucenic, care trudește de zece ani la Jiro, cum a gătit peste 200 de bucăți de “tamagoyaki” (omletă japoneză), timp de patru luni, până când Jiro i-a spus că, în sfârșit, acum e gatită bine și demnă de a fi servită clienților. Pentru că Jiro nu și-a propus să revoluționeze lumea, să fie un geniu (deși este geniu, în opinia mea) ori să aibă mai mulți bani decât Richard Branson, spre exemplu. Nu, el doar vrea să ducă brandul mai departe, făcând cel mai bun și pur sushi din lume.

“In order to make delicious food, you must eat delicious food” (Jiro)

PS: What are you eating this weekend?

Vizionați și trailerul, poate vă face și mai mult cu ochiul .

Articolul Filmul de weekend: Jiro Dreams of Sushi apare prima dată în Roxana B.